Florin Salam a dat cărțile pe față pentru fanii lui. Toată lumea o să îl iubească

36
0

Florin Salam a fost invitatul special al unei ediții de podcast, găzduită de Damian Drăghici. Cei doi au purtat discuții sincere despre prieteni, întâmplări, începuturi, sfârșituri, muzică și umor. Manelistul a vorbit despre gândurile pe care le-a avut în legătura cu încheierea carierei, punct în care a ajuns de mai multe ori de-a lungul timpului.

Florin Salam, dezvăluri despre trecut și prezent pentru fanii săi

Îndrăgitul cântăreț de manele Florin Salam a fost prezent în podcastul lui Damian Drăghici, aceasta fiind una dintre puținele sale apariții publice din ultima vreme.

„De multe ori mă gândesc dacă am aflat cine sunt eu. Nu știu! Ce pot să-ți spun, cu siguranță, îmi cunosc sufletul și sunt un om care n-are face rău niciodată. Restul, nu știu dacă o să am timp să învăț să cine sunt. Știu că sunt iubit de oameni, sunt și criticat, dar nu asta contează. Ceea ce știu cu adevărat despre mine e că am un suflet bun”, a spus Florin Salam.

Deși mulți ar fi crezut că Salam a mers întotdeauna glonț către succes, fără să întâmpine opreliști sau fără să își pună singur piedici, vedeta a povestit că din contră, a avut multe obstacole, din cauza cărora a fost de nenumărate ori pe punctul de a renunța la muzică.

„Eu m-am chinuit foarte mult! Poate de multe ori m-am gândit să renunț la ce fac cel mai bine, dar probabil și răsplata … Pentru că, zic eu, chinul și durerea psihică n-au preț, și atunci, vine un fel de răsplată dumnezeiască”, a mai spus el.

A avut o copilărie plină de lipsuri

Copilăria nu a fost o etapă cu prea multe fericiri pentru Florin Salam. Părinții lui nu câștigau mult, astfel că, după ce a mai crescut, a luat frâiele în mâini și a plecat la cântări. Pe vremea aceea, ajunsese că câștige jumătate din salariul pe care îl avea mama lui, adică 500 de lei, pe care îi aducea conștiincios acasă.

„Cântam la clanța ușii, cu acordeonul, închideam ochii și trăiam momentul, ca și cum aș fi fost pe scenă. Aceasta pe la 6-7 ani. Voiam să fiu prieten cu ei, cu lăutarii celebri, să dau mâna cu ei. Mare vorbă: legea atracției. De mic copil, am visat ceea ce am realizat în viață”, a rememorat acesta.

Articolul precedentVali Vijelie, după ce a aflat că este în topul maneliștilor din România !
Articolul următorCe i-a spus Valeriu Lazarov lui Theo Rose când a întâlnit-o. Cântăreața avea 8 ani: „A fost omul care mi-a deschis un nou orizont”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here